Așteptăm momentul ideal sau un eveniment special din viitor pentru a trăi cu adevărat.
Este deja o tendința de ne pune fericirea, dorințele și visele pe pauză, în speranța că “după” promovare, “după” ce slăbesc, “după” ce mă căsătoresc… “după” voi face ceea ce îmi doresc și astfel, mulți trăim zi de zi cu sindromul vieții amânate.
Această mentalitate ne blochează satisfacția prezentă și transformă viața într-o lungă așteptare, reducând calitatea vieții.
De ce amânăm să ne bucurăm?
Viața pare mereu pe punctul de a începe, dar parcă nu începe niciodată cu adevărat, iar anumite decizii care ne sabotează le luăm chiar noi.
„După ce se mai liniștesc lucrurile, o să mă ocup și de mine” sau „după ce termin proiectul acesta…”, „după ce cresc copiii…”, „după ce mai strâng niște bani…” sunt formulări prin care singuri ne punem dorințele, bucuriile și sensul personal într-un viitor imaginar și ideal. Trăim cu impresia că viața reală va începe abia după ce rezolvăm anumite lucruri, dar problema este că acel „după” se mută constant mai departe pentru că astăzi este „după ce termin facultatea”, dar mâine devine „după ce găsesc un job stabil”, sau „după ce cumpăr o casă”, și mai apoi „după ce cresc copiii” și nici nu realizăm și timpul se transformă în “curând, după ce ies la pensie”.
Viața ni se transformă într-o lungă perioadă de pregătire pentru un moment care nu mai vine. Din punct de vedere psihologic, această tendință este apropiată de ceea ce cercetătorii numesc orientare excesivă spre viitor, o formă de gândire în care satisfacția și sensul sunt proiectate într-un moment care va urma cândva, în loc să fie trăite în prezent.
Psihologul Martin Seligman, unul dintre fondatorii psihologiei pozitive, arată că starea de bine autentică apare atunci când oamenii reușesc să găsească sens, implicare și emoții pozitive în prezent, nu doar în obiectivele viitoare (Seligman, Flourish, 2011). Cu alte cuvinte, planurile pentru viitor sunt importante, dar ele nu pot înlocui viața trăită acum.
Perfecțiune, frică și presiune socială
În spatele acestei mentalități se află mai multe mecanisme psihologice. Unul dintre ele este ideea perfecțiunii. Mulți oameni cred că trebuie să ajungă într-un anumit punct pentru a merita bucuria sau liniștea. De exemplu, „voi fi mai relaxat când voi avea mai mult control asupra vieții mele”.
Un alt mecanism este frica. Uneori amânăm lucrurile care ne-ar face fericiți tocmai pentru că implică vulnerabilitate sau risc. Un vis amânat este mai ușor de tolerat decât un vis încercat și eșuat.
Există și presiunea socială, având în vedere că trăim într-o cultură în care performanța, productivitatea și progresul sunt valorizate constant. De aceea, mulți oameni simt că trebuie să „mai rezolve ceva” înainte de a se opri și de a se bucura de viață.
Cercetările psihologice arată că oamenii care trăiesc exclusiv orientați spre viitor tind să experimenteze niveluri mai scăzute de satisfacție cu viața. Studiile conduse de Philip Zimbardo despre perspectiva temporală arată că echilibrul dintre trecut, prezent și viitor este asociat cu starea de bine și funcționarea psihologică sănătoasă (Zimbardo & Boyd, The Time Paradox, 2008). Pe scurt, viitorul este important, dar atunci când devine singurul loc unde proiectăm fericirea, prezentul începe să pară o sală de așteptare.
Cum arată viața amânată în realitate?
Uneori se vede în lucruri aparent mici, cum ar fi atunci când o persoană spune că va începe să călătorească „când va avea mai mult timp”, dar anii trec și agenda rămâne la fel de plină.
Alteori, persoanele își spun că vor avea grijă de sănătate „după ce se mai liniștesc la muncă”. Altcineva amână să facă lucrurile care îi plac, spunând că acum nu este momentul potrivit.
Nu este vorba despre lipsă de ambiție sau despre lene, ci de cele mai multe ori este vorba despre o logică mentală foarte răspândită: mai întâi rezolvăm viața, apoi o trăim, însă viața nu funcționează în această ordine.
Ce putem face diferit?
Primul pas este să observăm acest tip de gândire. Dacă ne surprindem spunând frecvent „voi face asta când…”, merită să ne oprim un moment și să ne întrebăm cât de realist este acel „când”.
Al doilea pas este să începem să introducem bucăți mici de viață în prezent. Nu este nevoie de schimbări radicale, uneori este suficient să ne permitem lucruri simple care ne aduc sens sau bucurie.
Psihologia pozitivă vorbește despre conceptul de savoring, adică abilitatea de a savura experiențele pozitive din prezent. Cercetările arată că oamenii care își acordă timp să observe și să aprecieze momentele bune raportează un nivel mai ridicat de satisfacție al vieții (Bryant & Veroff, Savoring, 2007).
Un alt lucru util este să ne redefinim ideea de progres. În loc să credem că viața va începe după ce atingem un anumit obiectiv, putem vedea obiectivele ca pe niște etape ale unei vieți care deja se întâmplă.
Și poate cea mai importantă schimbare este aceasta, să nu mai tratăm prezentul ca pe o perioadă de pregătire. Viața nu începe după ce terminăm toate lucrurile importante, ci viața este chiar spațiul în care ele se întâmplă. Uneori, când încetăm să mai așteptăm momentul perfect, descoperim că viața era deja aici.
Bibliografie
Seligman, M. (2011). Flourish: A Visionary New Understanding of Happiness and Well-being. Free Press.
Zimbardo, P., Boyd, J. (2008). The Time Paradox: The New Psychology of Time That Will Change Your Life. Free Press.
Bryant, F., Veroff, J. (2007). Savoring: A New Model of Positive Experience. Lawrence Erlbaum Associates.
Un articol de Andreea Voicu