Îți propui să te uiți „doar cinci minute” pe telefon înainte de culcare, dar când ridici privirea, a trecut aproape o oră. Nu ai căutat nimic anume, nu ai găsit nimic special și totuși nu te-ai putut opri. Nu ești singurul și, mai important, nu este o problemă de voință.
Ce se întâmplă de fapt în creierul tău în acele minute de scroll are o explicație neurologică clară, iar înțelegerea ei este primul pas spre a recăpăta controlul.
Creierul tău nu caută plăcere, caută anticiparea ei
Dopamina este adesea numită „hormonul fericirii”, dar această descriere este inexactă. Dopamina nu produce fericire, ci produce dorință. Este neurotransmițătorul care îți spune „mai caută, mai verifică, poate urmează ceva interesant”. Cu alte cuvinte, dopamina alimentează căutarea, nu satisfacția.
Cercetătorul în neuroștiințe Kent Berridge a demonstrat că există o diferență fundamentală între sistemele cerebrale ale dorinței și ale plăcerii. Scrollul activează puternic primul sistem, lăsând adesea al doilea sistem aproape neactivat. De aceea, la finalul unei sesiuni lungi pe rețelele sociale, te simți mai degrabă epuizat și iritabil decât odihnit pentru că ai consumat timp și energie mentală, dar nu ai primit nimic consistent în schimb. E similar cu senzația pe care o ai când ai mâncat o oră întreagă chipsuri, stomacul e plin, dar corpul tot mai cere ceva de mâncare.
Recompensa variabilă- mecanismul care te ține blocat
Aplicațiile de social media nu sunt proiectate la întâmplare. Ele folosesc un principiu studiat de psihologul B.F. Skinner: recompensa variabilă. Skinner a observat că șoarecii apăsau o pârghie mult mai obsesiv atunci când recompensa (hrana) apărea aleatoriu, nu la fiecare apăsare. Incertitudinea este cea care creează compulsia.
Recompensa variabilă funcționează tocmai pentru că nu știi când vine. Dacă ai ști că la fiecare a zecea postare găsești ceva interesant, creierul s-ar calibra și s-ar opri între timp, dar când recompensa vine aleatoriu, uneori la a doua postare, uneori la a cincizecea, rămâi în alertă permanentă. Poate acum. Poate la următoarea.
Același mecanism funcționează când dai scroll. Uneori găsești ceva care te amuză sau te emoționează, alteori nimic. Tocmai această impredictibilitate îți menține creierul în stare de alertă și căutare continuă. Din punct de vedere neurologic este același mecanism ca la jocurile de noroc, ca la aparatele de tip slot machine.
Nu este o coincidență. Mulți dintre cei care au proiectat aceste platforme au recunoscut public că au folosit principii din psihologia comportamentală și din neuroștiință pentru a maximiza timpul petrecut în aplicație.
De ce obosești, dar nu te oprești
Un alt fenomen relevant este cel numit ego depletion, mai precis epuizarea resurselor cognitive. Autocontrolul funcționează ca un mușchi, cu cât îl folosești mai mult pe parcursul zilei, cu atât devine mai greu de activat seara. De aceea, scrollul compulsiv apare mai frecvent noaptea sau la finalul unei zile solicitante. Capacitatea de a decide conștient „mă opresc acum” este tocmai atunci la cel mai scăzut nivel.
Ce poți face concret
Înțelegerea mecanismului nu este suficientă prin ea însăși, dar deschide calea spre schimbare. Iată câteva strategii bazate pe date:
1. Stabilește intenția înainte de a deschide aplicația. Înainte de a da click, formulează explicit ce cauți: „Vreau să văd dacă am mesaje de la familie.” Această micro-decizie activează cortexul prefrontal și reduce pilotul automat.
2. Îndepărtează telefonul din raza de acțiune. Cu cât telefonul este mai la îndemână, cu atât comportamentul este mai automat. Pune telefonul în altă cameră noaptea, dezactivează notificările sau mută aplicațiile de social media în dosare mai puțin accesibile. O mică distanță fizică face o diferență mare.
3. Înlocuiește, nu elimina. Creierul urăște vidul. Dacă scrollul îți ocupă momentele de tranziție (așteptatul, primele minute din pat), pregătește o alternativă concretă: o carte la îndemână, un exercițiu de respirație, o conversație.
4. Observă fără judecată. Când te prinzi că scrollezi automat, nu te critica. Observă doar: „Iată, iar am intrat pe pilot automat.” Conștiința momentului prezent întrerupe pilotul automat mai eficient decât autocritica.
Nu este vorba despre voință
Cel mai important lucru de reținut este că dificultatea de a te opri din scroll nu reflectă un caracter slab sau o lipsă de disciplină. Ea reflectă faptul că unele dintre cele mai sofisticate tehnologii din lume au fost proiectate explicit pentru a-ți capta și reține atenția, folosind vulnerabilități reale ale creierului uman. A înțelege asta nu înseamnă a te victimiza, ci a acționa din cunoaștere, iar cunoașterea în psihologie ca și în viață, rămâne cel mai bun punct de plecare.
Surse:
- Berridge, K.C. & Robinson, T.E. (1998), What is the role of dopamine in reward? Brain Research Reviews.
- Baumeister, R.F. et al. (1998), Ego depletion. Journal of Personality and Social Psychology.
- Harris, T. (2016), How Technology Hijacks People’s Minds, Medium.
Un articol de Andreea Voicu