Când cineva nou vine pentru prima dată la psiholog, încă de la prima ședință când își expune problema concretă, atacurile de panică, o relație care nu merge, o tristețe care nu trece, acolo în spatele poveștii există o speranță nerostită: “Sper să rezolvăm asta repede!”
Acesta este un moment pe care îl recunosc în cabinet încă din primele formulări. Este o speranță complet firească și înțeleg de unde vine.
Lumea în care trăim ne-a obișnuit în ultimii ani cu soluții rapide la aproape orice, comanda ajunge în aceeași zi, răspunsul vine în secunde și durerea de cap dispare după un comprimat. În mod natural, mintea transferă aceeași logică și asupra suferinței emoționale, dacă există problemă, există și rezolvare rapidă, iar dacă există terapeut, există și un număr redus de ședințe după care totul se aranjează. Problema este că mintea umană nu funcționează după această logică. Simptomul nu este problema, ci este doar semnalul.
Când cineva ajunge în terapie cu anxietate, primul impuls este să tratăm anxietatea, să o reducem, să o gestionăm, să o facem suportabilă. Un simptom acut trebuie stabilizat și există tehnici eficiente pentru asta, pentru că ele au locul lor în orice proces terapeutic serios. Nu lași un om să sufere inutil în timp ce cauți rădăcinile, însă, dacă ne oprim doar acolo, am tratat semnalul, nu și sursa lui.
Anxietatea, depresia, tiparele repetitive din care nu reușim să ieșim, toate acestea sunt, de obicei, răspunsuri ale unei minți care a învățat ceva la un moment dat. Mintea noastră poate învăța că lumea este periculoasă, că iubirea vine cu condiții, sau că a fi vulnerabil înseamnă a fi rănit. Aceste tipare și moduri de gândire se crează în mintea noastră devreme, în contexte în care persoana respectivă nu avea resursele să proceseze altfel lucrurile pe care le trăia.
Ce s-a înrădăcinat adânc nu se dezvață repede. Cercetătorul Louis Cozolino, profesor de psihologie la Pepperdine University, arată că terapia eficientă funcționează tocmai pentru că modifică treptat căile neuronale consolidate de-a lungul anilor, iar acesta este un proces care necesită timp, repetiție și siguranță emoțională, și nu se poate rezolva cu o intervenție punctuală (Cozolino, 2010).
De ce vrem atât de mult să fie rapid
Dorința de schimbare imediată nu este slăbiciune, ci este un semn că suferi cu adevărat și că vrei să ieși din durere. Cu toate acestea, schimbarea reală presupune să te uiți la lucruri pe care poate ai petrecut ani întregi evitându-le. Schimbarea mai presupune să simți emoții dificile în loc să le ocolești și să îți revizuiești povestea despre tine însuți, uneori din temelii.
Asta face ca schimbarea superficială, rapidă, să pară mai tentantă pentru că este mai puțin dureroasă pe termen scurt, însă problema este efectele schimbării superficiale nu durează. Este un scenariu frecvent, câteva ședințe, o ușurare vizibilă, apoi terapia se oprește. După câteva luni sau câțiva ani, același tipar revine, și de multe ori chiar mai puternic. Se întâmplă asta pentru că terapia s-a oprit la simptom, nu pentru că terapia nu a funcționat.
Istoricul tău profund nu dispare în zece ședințe
Există pe piață o mulțime de promisiuni care sună bine: “Scapă de anxietate în opt ședințe!”, “Vindecă-te de depresie în trei luni!” – Unele au într-adevăr și o bază, pentru că anumite protocoale sunt eficiente pentru simptome specifice, la anumiți oameni, dar asta nu înseamnă că există o ecuație universal pentru toți oamenii.
Un studiu publicat în Psychological Bulletin atrage atenția tocmai asupra acestui lucru. Protocoalele terapeutice testate în condiții de laborator, pe grupuri omogene și perioade scurte, nu reflectă întotdeauna realitatea clinică complexă a oamenilor care vin cu istorii întregi în spate (Westen, Novotny & Thompson-Brenner, 2004). Ceea ce funcționează statistic pe un eșantion controlat nu este automat o rețetă general valabilă.
Dacă ai crescut într-un mediu în care emoțiile nu erau binevenite, ai petrecut zeci de ani construind mecanisme de apărare. Dacă ai trăit experiențe care te-au convins că nu ești suficient de bun, acel mesaj a fost repetat și consolidat de mii de ori. Creierul nu rescrie aceste căi neuronale într-o lună și asta se întâmpla pentru că ești om și oamenii au istorii, nu pentru că ești un caz dificil.
Ce înseamnă terapia reală
Cercetările din ultimele decenii arată că unul dintre cei mai importanți predictori ai succesului terapeutic nu este tipul de terapie ales, ci calitatea relației terapeutice și profunzimea la care se lucrează, cât de mult este explorat istoricul și tiparele persoanei, dincolo de simptomul imediat (Westen, Novotny & Thompson-Brenner, 2004).
O terapie care merge la rădăcini te ajută să înțelegi de unde vine ceea ce simți, să procesezi ce nu a fost procesat la timp și să construiești, din interior, un mod diferit de a fi în relație cu tine și cu ceilalți. Rezultatul este că, atunci când viața devine dificilă, și va deveni, inevitabil, ai alte resurse, răspunzi diferit. te cunoști mai bine.
Dacă ești la început de drum și te întrebi cât va dura terapia, răspunsul sincer este că “Depinde!”. Depinde de ce porți și de cât de adânc vrei să mergi. Un lucru e sigur, orice pas făcut spre înțelegerea ta profundă este un pas care nu se pierde, pentru că terapia nu este un sprint, iar rezultatul pe care îl poți obține este ca o destinație care merită drumul.
Surse bibliografice:
- Cozolino, L. (2010). The Neuroscience of Psychotherapy: Healing the Social Brain. W. W. Norton & Company.
- Westen, D., Novotny, C. M., & Thompson-Brenner, H. (2004). The Empirical Status of Empirically Supported Psychotherapies: Assumptions, Findings, and Reporting in Controlled Clinical Trials. Psychological Bulletin, 130(4), 631–663. https://doi.org/10.1037/0033-2909.130.4.631